O clipă moartă

Ce triste sunt florile
Când li se usucă petalele,
S-au obișnuit să plângă în tăcere
Când nu au parte de mângâiere!

Ce triste sunt păsările
Când e furtună mare
Și nu mai pot să zboare
Vesele, pe-ntinsa zare.

Cât întuneric aduce câte o ninsoare
Când ia lumea pe nepregătite!
Câte suflete împietrite există 

În realitate, nu în vreun ziar 

Sau în vreo revistă!

Ce bună artistă e câte-o femeie
Care se crede zeie coborâtă pe pământ
Și își bate joc de iubire,
Care-i darul cel mai Sfânt de la Dumnezeu
La fel ca viața, pe care eu o prețuiesc!

Ce frumos sună un "Te iubesc!"
Spus dintr-o inimă curată!
Ce bine-ar fi ca fericirea
Să nu se sfârșească niciodată,
Și timpul să stea într-o clepsidră spartă,
Să aibă parte tot mai des
De câte-o clipă moartă!

Toate drepturile rezervate © Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire