Ca două rime

Ca două rime frumoase

Adesea ne îmbrățișăm,

Ne sărutăm printre virgule 

Și printre semne de mirare,

Ne împerechem când razele de soare

Ies din ale sufletelor noastre buzunare.

Ca două stele strălucitoare

Luminăm câte-o cărare întunecată

Când lumea este supărată

Din cauza Trenului Fericirii 

Care vine doar o dată

Într-o gară dintr-o țară 

De pe-o planetă îndepărtată.

Beneficiind de iubire nelimitată,

Prefacem totul în artă,

Nu înșelăm așteptările nimănui;

Ne plimbăm hai-hui prin vise

Și prin poezii rescrise, chiar și atunci

Când luminile din cer sunt stinse,

Căci în noi, focurile-s mereu aprinse.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

La margine de lume

Iubește-mă cum m-ai iubit cândva,
Lasă-mă să fiu minunea ta,
Să am grijă de viața-ți grea
Care atârnă de un fir subțire de ață.

Sărută-mă cu drag în fiecare dimineață
Când razele de soare din sufletu-ți mare
Îmi încălzesc cămările curate ale inimii,
Prefă-te că nu știi că primăvara a trecut.

Păstrează-mă în al tău gând
Ca pe o zână bună
Care urăște cuvântul "minciună",
Nu lăsa pe nimenea
Să stea în calea noastră spre fericire.

Dăruiește-mi un strop de iubire
Și vei primi înapoi iubire până la infinit,
Nu vei regreta nicicând că ne-am întâlnit
La margine de lume, exact când a trebuit.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Vorbe în vânt

Zboară

Ca frunzele ce cad pe pământ,
Dansează prin sufletu-mi plăpând,
Vorbe în vânt... 

Dor profund,
Alunecând, alunecând, 

Pe panta durerii,
Căzând în capcana disperării.

Aproape, aproape, e ceasul uitării,
Departe, departe, e clipa iertării,
Uscați sunt nuferii pe lacuri,
Câteva vreascuri pentru foc au rămas
În poezia-n care au făcut cândva popas
Inimile noastre, ca două flori albastre.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ai vrea?

Ți-ar plăcea să mergi cu mine
Într-o lungă călătorie,
Să vezi cum dragostea-mi curată
Arde neîncetat ca o făclie?

Ai putea să culegi o mie de stele
De pe cerul de azur,
Să-mi faci din ele mărgele?
Ai fi capabil să îmi împlinești visele?

Ți-ar fi teamă să te-arunci
În brațele mele de pe anumite stânci,
Să-ți lipești într-o secundă inima
De inima-mi flămândă de iubirea ta?

Ai vrea să alergăm ca doi copii
Pe câmpuri cu maci roșii
Când ninge cu puf de păpădii
Și cântă ciocârlii în zori de zi?

Ai putea să nu mai fi atât de rece
Când iarna trece și lumea petrece?
Eu, zece vieți de-aș mai trăi,
Tot pe tine te-aș iubi,
Tu mi-ai fi apă și hrană.

De mi-ai vindeca măcar o singură rană
S-ar transforma în comedie orice dramă,
Totul ar fi minunat,
Timpul fericirii mi s-ar părea nelimitat.

Ai vrea ca sufletul meu curat
Să fie perechea sufletului tău îndurerat,
Să ne iubim ca altădat',
Să ne ajutăm necondiționat?

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Răscruci

Grele sau ușoare timpuri,

Treceri cu pași repezi 

Prin cele patru anotimpuri,

Nisipuri mișcătoare,

Eclipsă de soare.

Răscruci de drumuri, 

Parfumuri expirate,

Iubiri catalogate drept păcate,

Sete de fericire, de libertate.

O imensitate de tăcere,

Nicio mângâiere caldă,

O bardă cu care se ucid visele,

Paranteze pătrate

Între care sunt puse speranțele.

Dureri difuze, clipe confuze,

Amintiri cu gust amar,

Un estuar plin de lacrimi,

Liste cu dorințe și cu patimi.

Aripi de Heruvimi rupte,

Adevăruri cusute cu ațe albe,

Salbe albe de cuvinte, 

Picături mărunte reci de ploaie

În a inimii curată odaie.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

Lacrimi

Lacrimi amare pline de sare
Cad dintr-un cer cu porți de fier,
Cu uși deschise, cu lumini stinse,
Peste aripile închise de porumbei
Zgribuliți sub crengi de tei.

Lacrimi albastre dintr-un condei
Scos dintr-o veche călimară
Vor să urce pe o scară
Cu zeci de trepte rupte
În clipe pierdute inutil
Cu gândul la culoarea vernil
A unor muguri de speranțe
Ascunși sub un pistil de floare.

Lacrimi albe ca niște mărgăritare
Cad dintr-o inimă frumoasă, mare,
Între margini de hotare,
Pe trotuare imaginare,
Peste câteva raze de soare
Din pagini de povești nemuritoare.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Un sărut dulce

Când pleoapele nopții s-au deschis,
Cu tine de mână, m-am plimbat
Pe-aleile unei grădini de vis,
Parcă eram în Paradis... !

În brațe m-ai strâns cu putere
Când stele verzi au apărut pe cer,
Parcă erai un înger minunat
Dintr-un basm frumos de altădat'!

Un sărut dulce mi-ai dat
După ce m-ai pus pe-un pat
Făcut din petale roz de orhidee,
Mica scânteie din privirea ta
S-a mutat într-un minut în privirea mea;

Un foc puternic a izbucnit
Și am plutit prin Infinit
Ca două sfere de lumină;
Pe muzica lină a inimilor noastre
Au dansat mii de astre până în zori
Când soarele a apărut dintre nori.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Sete de Apă Vie

Flori uscate, frunze moarte
Strânse în caiete cu foi decolorate,
Creioane, pixuri uzate,
Poezii alambicate, versuri piperate,
Rime îmbrățișate sau împerecheate.

Inimi epuizate, suflete trădate,
Trupuri încovoiate, lacrimi pietrificate,
Lumânări aprinse în noapte,
Cutii cu chibrituri aproape terminate,
Scrisori de dragoste neterminate.

Pete albastre de cerneală
Pe altă coală albă de hârtie,
Dor de parfum de iasomie,
De fluturi zburând pe câmpie,
Sete de apă vie... Melancolie.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Vocea ta

Vocea ta caldă răsună în noapte

Ca un ecou de clopot care bate

La fiecare jumătate de minut;

Pe așternut din petale de flori

Dorm câțiva calzi fiori de dor,

Un porumbel voiajor 

Zboară deasupra mea

Când îți pui urechea dreaptă 

Pe pieptul meu

Să simți cum inima-mi tresaltă

De fiecare dată când ne întâlnim.

Din vocea-ți cristalină 

Se-aude muzică divină

Când bolta e senină 

Și stele mii dansează

Ca într-un poem scris la amiază

Cu stiloul fermecat

Pe care Dumnezeu în dar mi l-am dat;

În șiraguri de mărgăritare

Se prefac boabele albe de rouă

Când e Lună Nouă,

Buzele-ți roșii catifelate

Sunt ca două cireșe coapte

Pictate de mâna unui artist;

Nu pot să le rezist,

Mușc tot mereu din ele

Ca să uit de vremurile grele 

Pe care le trăim...

Ce bine că încă ne iubim! 

Autor © Crisastemis / 2019

Din Volumul - Esență de Iubire

Pe un tărâm blagoslovit

Chipul tău de prinț neîncoronat

Văzut prin ochiul unui geam mat

Pare destul de întristat,

Oare ce te-a supărat?

Povestea care nu s-a terminat,

Lanterna care nu ți-a luminat

Drumul spre casă... ?

Ceața, ca un voal alb de mireasă

S-a rupt în fâșii 

Când a plouat cu stropi cenușii

Peste cărțile cu pagini aurii;

Eu te-am așteptat să vii în fiecare seară

Pe-același vechi peron de gară

Unde ne-am cunoscut demult...

Stau și ascult cum bate vântul,

Pământul de sub picioarele mele 

se clatină,

Fiorii de dor nu mai sunt în carantină

Din ultima zi sublimă a lui februar'...

A trecut trenul marfar și cel personal,

Acceleratul a rămas mai mult de-un ceas

În altă poveste, unde cerul fericirii 

este senin.

Ți-am luat bilet pentru un zbor clandestin

Până la capătul lumii,

Să scapi de spinii ascuțiți ai tristeții,

Zorii dimineții să te găsească liniștit,

În brațele mele, 

Pe un tărâm blagoslovit de Dumnezeu;

Știi că nimeni nu te iubește 

La fel de mult cum te iubesc eu!

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

Poezia mea = Iubire, Nemurire

Pe cărări de dor mă poartă gândul,
Degete blânde de vânt
Îmi mângâie obrazul stâng,
Mă plimb pe aleile trecutului surâzând;

Pe obrazul drept simt un pupic
Ca un sigiliu pe un plic cu o scrisoare
Trimisă de la mare depărtare
De cineva cu inimă mare.

Pe cărări de vise ajung în nopțile grele,
Culeg raze de lună și praf de stele,
Pun parfum de iubire peste versurile mele
Ca să lumineze sufletele întunecate
De pe tărâmurile îndepărtate
Unde se folosește des cuvântul"răutate".

Cărările întortocheate
Întotdeauna trebuie ocolite
Căci furtunile vin pe negândite
Chiar și în pagini de povești.

Mă poartă pașii prin locuri nelumești
Pe unde au trecut cete îngerești
Și Sfinți care au vărsat lacrimi fierbinți
Pentru întreaga omenire.

Mă duce săgeata lui Cupidon
Spre Oaza de fericire,
Pe drumul spre împlinire;
Poezia mea = Iubire... Nemurire.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Iubirea nu va dispărea

Se lasă seara-ncet peste oraș,
Se-aude glasul unui greieraș,
Nu prea e vesel sufletu-mi poznaș,
Dar am să pun tristețea pe făraș
Și am să o arunc în groapa uitării.

Luna rotundă ca un măr
Îmi zâmbește din spatele unui nor,
O mantie neagră de catifea
Acoperă bucăți de cer,
Oare totul e efemer...?

Niciun grănicer nu mai stă de pază
Nici la miezul nopții, nici la amiază
În clipele de groază
Când hoții sunt pe fază
Și vor să-mi fure ultima rază de fericire.

"Pericol de prăbușire!" scria undeva,
Pe un stâlp de lumină, pe o stâncă,
Sau poate altundeva,
Nu îmi mai aduc bine aminte.

Un șir lung de cuvinte se încăpățânează
Să iasă din colivia din a mea minte
Unde stolurile de păsărele
Zboară departe în clipele grele.

Oare câte târnuri de nuiele mi-ar trebui
Să mătur gândacii și gunoaiele
De pe străzile aproape pustii?
Poate câteva mii... !?!

Nostalgii din toamne cu ploi ruginii
Și frunze uscate
Au rămas pe drumurile blocate
Dintre miazăzi și miazănoapte.

Sute de minciuni sfruntate
Au auzit urechile mele!
Gurile rele niciodată nu tac,
Eu nu mă dezbrac de caracter
Decât atunci când unii oameni
Vor să intre cu bocancii
Pe terenul meu aurifer.

Toate pier, mai târziu sau mai devreme,
Frumusețea este trecătoare,
Banii, cum vin, așa și pleacă,
Circulă din mână în mână,
Se plimbă dintr-un buzunar în alt buzunar;

Dar iubirea este piatra de hotar
Pe care s-a clădit Universul,
O voi folosi în versul meu mereu,
Căci e dar Sfânt de la Dumnezeu.
Iubirea nu va dispărea din poezia mea
Cât timp îmi va bate inima.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Omule drag

Mi-ai dat viața peste cap,
Nu mai știu ce să mă fac,
Prea multă iubire îmi oferi,
Îmi faci din iernile geroase
Însorite primăveri.

Până mai ieri
Credeam că dragostea e o floare
Care se usucă în zilele dogoritoare,
Dar tu mi-ai arătat
Că e un foc ce arde neîncetat.

Îmi ești atât de drag
De când mi-ai pus în al sufletului prag
Raze aurii strălucitoare,
Mereu îi mulțumesc lui Dumnezeu
Că te-a adus în drumul meu
Ca pe o barcă de salvare
Când universu-mi minunat
Își pierduse din culoare.

Iubirea-mi pentru tine n-are hotare,
Crește tot mai mare zi de zi,
În fiecare secundă
Inima-mi abundă de fericire;
Tu îmi ești izbăvire de păcat
Căci mă iubești cu sufletul curat.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

 

Nu te dezlipi

Nu te dezlipi de umbra mea
Căci îmi ești rază de lumină
Când bolta nu-i senină
Și plouă cu suspine
Peste amintirile cu tine.

Nu te dezlipi de mine
Orice s-ar întâmpla,
Lasă-mi aprinsă pe cerul vieții
Măcar o singură stea,
Dezleagă-mă de suferința grea!

Sărută-mi gura însetată
Cum o făceai altădată
Fără să îmi spui nimic,
Stai lipit de mine
Ca un timbru vechi pe plic.

Nu fugi, nu te îndepărta
Mai ales când este vreme rea,
Stai în banca ta, în inimioara mea,
Acolo este locul potrivit
Pentr-o iubire fără de sfârșit.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ca două rime îmbrățișate

Ca două versuri minunate,
Ca doi porumbei cu inimi sfărâmate,
Cu suflete aglomerate,
Cu minți preocupate
De problemele altora,
Ne-ascundem adesea dragostea
După o perdea destul de transparentă.

Ca două rime îmbrățișate
Stăm cuminți pe foi imaculate
Când clopotul tristeții bate,
Eu nu îndrăznesc să te părăsesc,
Tu vrei s-auzi cum îți soptesc
"Te iubesc, nu pot să trăiesc fără tine!"

Ca două urme fine de parfum
Nedistruse de tornadă sau de taifun,
Mergând de ani de zile pe același drum,
Făcând aceleași popasuri ceasuri întregi
În țări unde nu există legi,
Ci doar liber arbitru...

Cu scor neutru la meciul cu viața
Căreia i s-a cam scurtat ața,
Cu multe păreri de rău
Lăsate nu doar într-un careu
Ci între mulți pereți
În dimineți și nopți pline de dor;

Cerând ajutor lui Dumnezeu și lui Amor
Ca să ne scape 
Din prăpastia dezamăgirilor,
Ne bucurăm de verdele câmpiilor,
De primăverile înmiresmate
Ca să uităm de visele spulberate
Și de speranțele deșarte.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Supradoze de amor

Dor, dor, mereu călător,

Fărâme de trecut păstrate pentru viitor,

Nevoi urgente de supradoze de amor.

Covor de lacrimi cristaline,

Obraji palizi, buze roșii ca niște rubine,

Plimbări prin vise clandestine.

Munți de suspine, poduri dărâmate,

Aripi de păsări pe pereții inimii pictate,

Ore, zile, săptămâni zbuciumate.

Desene animate, filme de groază,

O rază de lumină care traversează

Jumatate de planetă la amiază.

Un colț de cer albastru, altul gri, 

Fluturi albaștri și argintii,

Frunze cu reflexe aurii, 

Flori cu petale rozalii.

Dor, dor, nor călător,

Sete de apă pură de izvor, 

Zbor deasupra mărilor, 

Scufundare în oceanul iluziilor.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

O mie de nopți

Sălcii pletoase aplecate-s la pământ,

Trestii uscate-s doborâte de vânt,

Niciun cuvânt nu-mi spune inima,

Doar bate ca un ceas... tic-tac, tic-tac;

Am să mă dezbrac de tăceri, de așteptări,

Și-am să pornesc la braț cu dorul

Să bem apă din Izvorul Tămăduirii

Căci nu s-au copt strugurii în vie.

O mie de nopți prin povești am colindat

De la un capăt al lumii până în celălalt,

Eros peste tot m-a acompaniat,

A stat lângă mine ani la rând,

Datorită lui, mă trezesc în zori râzând.

Autor- Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

Iubirea noastră e specială

Iubirea noastră nu-i secretă
Căci nu s-a născut într-o eprubetă,
E cât se poate de reală,
De fapt e specială, colosală, fenomenală.

Iubirea noastră nu e oarbă,
E ca o salbă albă din lacrimi de bucurie,
Ne ține de cald în clipele de melancolie,
E drum sigur spre veșnicie.

Iubirea noastră e vie, arde ca o făclie,
E muză pentru orice poezie,
Are parfum de iasomie, și de crini regali
Ca noi, frumoși, delicați, speciali.

Iubirea noastră va rezista în timp,
E obișnuită cu schimbările de anotimp,
Se descurcă în orice situație grea,
Nimeni nu o poate îngenunchea.

Iubirea noastră strălucește ca o stea
Pe Cerul Fericirii,
E binecuvântată de îngerii lui Dumnezeu,
Care ne apără de tot ce-i rău.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ai vrea...

Să-ți lipești iar inima de inima mea?
Să faci parte în continuare
Dintr-o poveste minunată
Cu un El și o Ea?
Cred că n-ar fi o idee rea... !
Tu cu mine, la margine de lume,
Pe altă planetă, în altă dimensiune,
Uitând de orice disensiune,
De orice supărare,
Bucurându-ne de dragostea mare
Fără limite, fără hotare...
Ar fi ceva nemaipomenit
Să rămânem împreună până la sfârșit!

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ea nu...

Ea nu te iubește cum te iubesc eu,
Se joacă doar cu sufletul tău,
Degeaba încerci să mă minți,
Știu că ochii tăi cuminți
Varsă lacrimi fierbinți de dorul meu.

Ea nu e cum sunt eu, bună, înțelegătoare,
E mică pentru un război prea mare,
Ea nu știe să culeagă raze de soare
Să ți le pună sub pernă,
Să nu-ți fie viața ternă.

Ei nu-i place muzica modernă,
Nu știe să danseze, 
Știe doar să comenteze,
Nu poate să scrie nici măcar o poezie,
Nici să picteze pe umerii frumoși ai tăi
Aripi de fluturi sau de porumbei.

Ea și-a vândut sufletul pe doi lei
Când s-au uscat florile de tei,
Eu am plantat iriși și ghiocei
În Grădina Bucuriei pentru tine.

Ea nu ține cont de vorbele tale,
Nu dă trei parale pe ceea ce crezi,
Ce îți dorești sau ce visezi...
Încearcă să te salvezi din mrejele ei
Până nu va fi prea târziu!

Eu am să țin viu focul iubirii,
Inima mea a fost și va rămâne
Casa curată, primitoare
În care poți locui
Pe-o perioadă destul de mare.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Da, aș putea

Să zâmbesc mai mult,
Să tac și să te ascult,
Să încerc să uit trădările,
Bătăile de joc ale timpului perfid
Care n-a vrut să stea mai mult pe loc.

Da, aș putea să nu-mi doresc
Mai mult noroc
Dacă aș ști că-n inima ta
Arde un foc puternic
Identic cu focul ce arde în inima mea;
Dacă ar fi așa, mi-ar plăcea
Ca toți pompierii să fie în concediu,
Să n-aibă cine să stingă vâltoarea
În mijlocul căreia se află dragostea.

Da, aș putea
Să te aștept ca altădată
Pe orice stradă aglomerată
Căci te-aș recunoaște
Dintr-o mare de oameni,
N-aș putea uita nicicând
Privirea ta senină
Care emană doar lumină.

Da, aș putea face
Salturi de la mare înălțime
Căci mă descurc la capitolul "istețime",
N-aș avea nevoie de trusă de prim ajutor
În caz că aș cădea în brațele tale
Când cerul ar fi acoperit
Nu doar de-un singur nor.

Da, aș vrea și aș putea
Să îmi petrec anii care vor urma
Doar în compania ta
Dacă aș ști că nu ai mai iubi pe-altcineva.


Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Liniște concretă

E liniște... o liniște concretă,
Raza de speranță
Se plimbă cu o furgonetă
Pe unica rută perfectă
Dintre Apus și Răsărit;

Timpul, parcă-i un melc obosit
De lume hăituit,
Dar s-a obișnuit să facă parte
Din al vieții decor;

Dorul călător caută Oaza Bucuriilor,
O lumină difuză se vede
La capătul unui lung coridor,
Tristețea a fost ucisă
Cu o coadă veche de topor.

Păsări de foc zboară în neștire
Deasupra unei linii albe de plutire,
O voce gravă se-aude de departe:
"Veșnică pomenire viselor trădate!"

În gări abandonate a rămas o parte
Din bagajele pline cu amintiri,
Unele iubiri încă trăiesc
În pagini de povești
Pe care oameni cu chip de îngeri
Adesea le răsfoiesc.

E liniște pe globul pământesc,
Lemne-n foc nu mai trosnesc
De când zăpadă nu mai este
Nici măcar pe creste de munți.

Lacrimi fierbinți nu mai cad
Pe pietrele arse de jad,
Vinul pocăinței e un camarad de nădejde
Care scapă pe oricine de deznădejde.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Împlinire

Azi noapte-am adormit 

La pieptul tău frumos,

Erai tare drăgăstos

Până să vină Moș Ene

Să mă sărute pe gene.

M-ai legănat ca o doică,

Până când m-a luat somnul

Și am visat o scoică

În care era o perlă fină.

M-a trezit o muzică lină

Ce răsuna din vocea-ți divină

Câteva ore mai târziu;

Ți-am mulțumit

Că m-ai primit în casa ta

Căci vântul rău bătea.

Furtuna se apropia cu pași repezi

De orașul cetate

În care locuiai de un sfert de veac

Omule scump și drag...

Mi-ai spus să fac ce vreau,

Să stau un anotimp

Sau timp nelimitat

În sufletu-ți neaglomerat.

Te-am îmbrățișat în tăcere

Când zorii s-au ivit

Și soarele a răsărit,

Furtuna ne-a ocolit

Și ne-am iubit ca doi nebuni;

N-am auzit minciuni,

Doar adevăruri a spus gurița ta,

Vântul nu mai bătea,

Inima îmi tresălta de fericire;

M-ai făcut să simt 

Ce-nseamnă împlinire.

Autor - Crisastemis

Din Volumul - Esență de Iubire

Mi-e dor

Mi-e tare dor de noi,
De dragostea imensă
Ce ne-a legat pe amândoi
Cu fire roșii groase
Ca să trăim clipe frumoase.

Mi-e dor de șase nopți și-o zi
Cu îngerii alături, zburând prin galaxii,
Din stele aurii și raze argintii de lună
Aș vrea din nou să-mi faci cunună.

Mi-e dor de floarea de cireș,
De frunzele de dud făcute preș
Pe care nu călcam din milă,
Mi-e dor de o zambilă și de o lalea,
De fruntea ta, lipită de a mea;

Mi-e dor de gura-ți dulce
Ca o căpșună zemoasă, bună,
Din care mă-nfruptam
De zeci de ori pe săptămână,
De-o strună de vioară îmi e dor,
De brațele-ți vânjoase, ca ale lui Amor.

Mi-e dor să-ți fie dor
De revărsatul zorilor
Când ne trezeau razele de soare
Ce coborau din cerul mare
Pe ale noastre vechi hotare
Dintre Nord și Sud.

Mi-e dor de verdele crud al câmpiei,
De glasul suav al ciocârliei,
De parfumul unic al iasomiei,
De tine dragul meu, mi-e dor tot mereu.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Rămâi iubire...

Nu pleca... Rămâi în viața mea,
Fii ca o stea care răsare
Și se oglindește în mare
Când Trenul Fericirii
Nu sare de pe șine
Și Mașina Timpului
Trece de orice serpentine.

Rămâi, nu clipe puține,
Ci o veșnicie
În a mea frumoasă poezie,
Ascunde-te printre rânduri
Când vremurile-s tulburi
Și nu știi ce să faci
Când zeci de draci îți dau târcoale.

Rămâi... în iernile infernale
Să topești gheața groasă
De pe voalu-mi de mireasă;
Te rog, pune-ți armele pe masă,
Fii înțelegătoare, ca altădată.

Rămâi, iubire minunată,
Capodoperă de artă
Creată de mintea mea,
Inimioară roșie pictată
Pe o bucată albă de catifea;

Rămâi regina încoronată
Ce nu mă va dezamăgi niciodată,
Căci nici eu nu te-am dezamăgit,
Mereu te-am iubit și prețuit
Ca pe un diamant pur, neșlefuit.


Autor- Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Îmi amintesc...

Îmi amintesc bine, da,
Primele rânduri din scrisoarea ta,
Fac pariu că le-a citit și ea,
Prietena-ți cea mai bună, neîncrederea.

Mereu te-am învățat să lupți,
Să încerci să te înfrupți din fericire,
Să te bucuri când întâlnești
Cuvântul "iubire",
Dar se pare că nu ai înțeles nimic;

Niciun sărut pe plic nu am văzut
Și pentr-o clipă am crezut
Că lumea-mi frumoasă se va prăbuși
Dacă nu ne vom mai întâlni.

Îmi amintesc de frunzele cărămizii
Care dansau în vânt,
Era dezastru pe un petec de pământ
Pe care plantasem câteva flori,
Dispăruse lumina din blânzii-mi ochișori.

Obișnuiai să-mi dai zilnic mesaje,
Să-mi trimiți pasaje din cărți
Citite pe nerăsuflate
Când sentimentele îți erau camuflate
Ca în armata de eliberare.

Îmi amintesc de zilele de sărbătoare
În care ne plimbam de la munte la mare
Cu buzunarele pline de raze de soare;
Nicio întrebare nu vreau să îți pun,
Vreau doar să îți spun
Că n-am să te scot din sufletul meu bun.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Nu ne ajung...

Nu ne ajung zilele să ne iubim,
Să povestim ce-am mai făcut
De când nu ne-am mai văzut;
Nu ne ajung nopțile
Să numărăm stelele de pe cer,
Să ne facem câte-un giuvaer
Din razele frumoase
Ce strălucesc de-o viață
În ale inimilor noastre case;
Nu ne ajung cuvintele duioase,
Să punem pe foi tot ce simțim
Când ne-ntâlnim
Și ne sărutăm sub clar de Lună;
Vremea bună ține mereu cu noi,
Suntem ca doi lăstari de soi,
Înmugurim și înflorim în același timp
Indiferent de anotimp.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Fiori de dor

În prag de seară
Când îngerii din cer coboară
Și mii de stele se aprind,
Fiori de dor ies dintr-un labirint
Făcut din flori și fluturi,
Te bucuri că ne întâlnim,
Mă bucur că depășim 

Clipele reci, seci;

În șaizeci de secunde 

Apare Eros în decor,
Simt că am aripi, parcă zbor
Când mă atingi ușor pe umăr,
Încep să număr razele de lună
Ce-ți luminează fața blajină,
Inima mi-e plină de iubire...

De multă fericire am avut parte
De când ai apărut în viața mea!
M-ai ținut departe de orice primejdie,
Mi-ai șters din memorie 

Cuvântul "deznădejde".

Datorită ție, din cușca deziluziilor
Cu mare ușurință am evadat,
Pe piscuri înalte m-am cățărat,
Iubirea ta m-a ridicat pe culmi semețe;

Câtă frumusețe emană sufletul tău
Dăruit de Dumnezeu!
Mereu mi-ai fost alături la greu,
Ai fost și ești mentorul meu,
M-ai învățat doar lucruri bune,
De-aceea mi-am tatuat pe suflet
Al tău nume.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Frumusețe răpitoare

Frumusețe răpitoare, ai nume de floare,
Aromă unică îmbătătoare,
În murmur de izvoare mă trezesc
Când îmi spui în șoaptă "Te iubesc... !"

Frumusețe răpitoare plină de splendoare,
În straie strălucitoare adesea te îmbraci,
Chiar și când taci ești frumoasă,
Luminezi a inimii mele casă tot mereu;

Cu tine ajung la apogeu,
Tresaltă de bucurie sufletul meu
Când mă atingi și strigi în gura mare
Că mă dorești cu disperare.

Rază minunată de soare,
Când te văd venind din depărtare
Mă aprind pe loc, sunt ca un foc,
Ard... tremur, mă cutremur;

Ca un copil mă fâstâcesc
Atunci când ești în preajma mea,
Te iubesc mai mult decât îți poți imagina,
Pentru tine-mi bate cu putere inima.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Cu tine doar

Cu tine azi în lume aș pleca,
Fără să-mi mai pese de nimenea,
Nu m-aș mai uita înapoi
Că n-aș avea de ce;

Cu tine zece ani la rând
M-aș plimba prin vise surâzând,
Nu m-aș teme de nimic,
Viața nu mi-ar mai părea
Un Loz în plic necâștigător;

Cu tine drag călător
Aș merge pe Drumul Fericirii
Când nuferii-nfloresc,
Doar știi cât te iubesc de mult!

Cu tine-ntotdeauna
Aș pluti pe aripi de vânt
Să nu mai cadă stele pe pământ
Din cerul pictat în albastru;

Cu tine pe un cal cu aripi fără căpăstru
Chiar acum aș încăleca
Să zburăm departe,
Pe o planetă unde nu există moarte.

Cu tine, doar cu tine,
Prin ape cristaline aș înota
Când pe alte continente
Ar fi secetă sau vreme rea;

Cu tine în inima mea
Aș colinda mereu prin Univers,
Aș da sens fiecărui vers pe care-l scriu
Când sufletul nu-mi e pustiu.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ultima lacrimă

Ca un vânător stai uneori la pândă
Să-mi furi ultima lacrimă plăpândă
Ce cade pe obrazu-mi fin
Când ramuri de măslin se usucă
Și-mi vine dor de ducă pe altă galaxie
Unde fericirea nu e o simplă fantezie.

Ca un lup fioros
Vrei să-mi ataci sufletul frumos,
Să-mi furi orice cuvânt duios de pe buze
În clipele confuze de durere
Când mă rătăcesc printre himere.

Te-ascunzi printre litere mari de tipar
Și eu te caut în zadar
În zilele bifate din calendar,
Prin timpul care nu are radar,
Și-n inima-mi în care există doar
Iubire pură fără de hotar.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Nu-ți fie teamă!

Nici lacrimi albe triste
Eu nu mai vreau să verși,
Oricum oamenii-s perverși,
Nu le pasă decât de persoana lor!

Niciun covor din lacrimi grele
Nu vreau să țeși în noapte
Când Porțile Raiului sunt ferecate,
Nu-ți fie teamă de moarte,
Căci Iisus a călcat-o în picioare!

De nicio supărare nu mai vreau să aud
Când furtuna pleacă de la Nord spre Sud,
Vreau să ascult cum îți bate inima
Să știu dacă mai e iubire-n ea.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Ușor... ușurel

Așază-te ușor în fața mea,
Dă la o parte ceața din inima ta,
Lasă ploaia lin să cadă
Din a cerului mare ogradă,
E timp perfect de stat acasă,
De pus cărțile pe masă.

Întinde brațul ușurel,
Cuprinde-mă de mijlocel,
Stai drept, nu ca un ghiocel,
Ia-te nițel la sfadă cu timpul,
Strânge nisipul risipit
Și pune-l în clepsidra
De pe raftul șubrezit
Din camera cu vedere spre răsărit.

Sărută-mă pe suflet încetișor,
Nu deranja niciun fior de dor,
Fii cel mai bun interlocutor
În noaptea asta albă cu aromă de amor.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Mi-e inima

Mi-e inima ca un ceas vechi cu pendul,
Bate, bate, în miez de noapte, în zori de zi,
Tu știi pentru cine, pentru ce...
Mi-e inima ca o orchestră care cântă
Melodii de dragoste și dor
Când apa de izvor e rece
Și pasărea Paradisului trece în zbor
Pe lângă tâmpla-mi dreaptă...
Mi-e inima ca o casă curată
În care există iubire necondiționată,
Și bunătate nelimitată...
Mi-e inima ca o sală de așteptare
Înconjurată de semne de întrebare,
De liniuțe de unire și de plutire;
Mi-e inima plină de fericire.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Iubirile reale ideale

Trecut-au primăveri și veri

Cu soare blând, cu păsări și cu flori,

Trecut-au ierni cu palide ninsori

Și toamne cu ploi reci.

Trecut-au ceasuri zeci

Și clipe seci de așteptare,

Orice cărare dreaptă e luminată

De când Eros a trimis în lume o săgeată,

E-o vreme minunată, ca altădată.

Trecut-a viforul năprasnic

Ca într-un basm fantastic

Pe lângă livezile cu poame coapte,

Ecouri de cântece de jale

Nu se mai aud în fiecare noapte.

Trecut-au zilele întunecate,

Străzile frumoase-s iar aglomerate,

Cămările inimilor nu mai sunt goale,

Au dispărut lucrurile banale

Și fericirile ireale,

Au rămas iubirile reale, ideale.

Autor - Crisastemis 

Din Volumul - Esență de Iubire

Cât timp îmi vei zâmbi

Voi fi lângă tine, să știi,
Un zid de apărare 
Împotriva oricăror intemperii
Pentru noi doi voi clădi,
Fluturi zglobii iar vor zbura
Din inima mea în inima ta.

Cât timp îmi vei zâmbi
Nu voi acoperi cu pături gri
Ferestrele sufletului meu,
Tu și eu vom fi eroii preferați
Din povești și poezii,
Lumea întreagă va ști
Ce înseamnă a iubi cu-adevărat.

Dumnezeu a lăsat iubirea
Ca să se-mpletească de minune
Cu fericirea,
Nu cu lacrimile și durerea,
Nu cu trădarea sau cu uitarea.

Cât timp îmi vei zâmbi
Voi fi umărul pe care te poți sprijini,
Îți voi da averea-mi toată
Și inima-mi bună, curată.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

Liniște Divină

Cerul s-a prăbușit peste tăceri,
Tună și fulgeră, ca alaltăieri,
Doi îngeri păzitori stau în dreapta mea,
Inima mi-e plină de lumină,
În suflet simt o liniște divină.

Dumnezeu mi-a arătat
Un drum presărat cu flori
Pe care trebuie să pornesc mâine în zori,
În nopțile cenușii
Aștri strălucitori mă vor însoți
În multele călătorii lipsite de peripeții.

Poeții sunt visători, eu sunt realistă,
Nu-mi place să apar în pagini de revistă
C-așa e la modă,
Mă simt bine în pielea mea,
Nu-mi schimb năravul de dragul cuiva.

Plouă... Nu cu stropi de rouă,
Ci cu picături albastre din călimări vechi,
Perechi de lacrimi iarăși cad
De pe un lung negru șirag,
Peste al timpului prag.

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire

La ce bun?

La ce bun să mai irosesc
Cuvinte care năucesc?
Am încercat să clădesc
Un Templu al Iubirii
Unde fluturii nu mor,
Unde dorul nu e înșelător;
Nu doar un covor de stele am țesut
Când Trenul cu speranțe a trecut
Prin fața unora...
De ce să îmi bat joc 

De dragostea curată
Când lumea toată 

Aleargă după himere?
O mie de litere n-ar fi de ajuns
Pentru întrebările fără răspuns.

De ce să stric orzul pe gâște
Și mărgăritarele pe porci?
Proștii se dau în bărci,
Sentimentele frumoase
Sunt duse la reanimare pe tărgi.
Sunt atâtea foi albe imaculate
Pătate de mâini nespălate!
Multe versuri au devenit handicapate
Pentru c-au fost concepute
De minți căpiate.
La ce bun să lupt pentru dreptate
Când unii oameni 

Se scaldă în nedreptate?

Autor - Crisastemis
Din Volumul - Esență de Iubire